Persoane interesate

vineri, 21 octombrie 2011

Cremă de mâini cu ulei de cătină și măsline

Cred că cel mai apreciat produs dintre cele primite spre testare este pentru mine crema de mâini 
Cremă de mâini emolientă-regenerantă cu ulei de cătină și măsline
Descriere: Hrănitoare şi hidratantă prin vitaminele (A, E, F, D) şi acizii graşi esenţiali din uleiul de cătină şi cel de măsline, crema creează pe piele un film protector, emolient şi regenerant. Aplicată de fiecare dată după ce mâinile au venit în contact cu apa, săpunul sau detergenţii, acestea vor fi mereu tinere şi catifelate.
Ingrediente: Aqua, Glycerin, Paraffinum liquidum, Propylene glycol, Stearic acid, Cetyl alcohol, Triethanolamine, Dimethicone, Glyceryl stearate, Olea Europaea oil, Hippophae Ramnoides oil, Retinyl acetate, Tocpheryl acetate, Sodium benzoate, Parfum, Methylparaben, Disodium EDTA, Propylene glycol, BHT, Ascorbyl palmitate, Glyceryl stearate, Glyceryl distearate, Citric acid.
La capitolul ingrediente, voi remarca doar faptul că uleiurile menționate în denumirea produsului sunt pe locul 10, respectiv 11; conține binențeles glicerină (pentru hidratare); are, deasemenea, parfum și un paraben, dar e singurel.
Crema are o consistență medie, culoare crem deschis și miros plăcut, discret a plante (cătina sau poate parfumul care se află pe la mijlocul listei de ingrediente).
Este ultimul produs la care am făcut aceste observații preliminare și am folosit-o cel mai mult: nu trebuie să pun mult, intră imediat în piele, mâinile se înmoaie în mod plăcut și nu lasă strat uleios. Crema a ajuns tocmai la momentul potrivit, răcirea vremii a făcut ca mâinile mele să aibă un aspect uscat, aspru, iar această cremă le-a hidratat și reparat destul de repede. Mâinile rămân fine și catifelate chiar și după ce mă spăl pe mâini și eu o folosesc doar când le simt că au nevoie (am citit indicațiile, dar uit să mă dau chiar după fiecare spălare și îmi amintesc mâinile când le e "sete" de cremă)
Deci, îmi place!

Later edit: este cea de-a 3-a săptămână de testare și crema de mâini este tot pe primul loc. Singurul neajuns este că se termină răsfățul mâinilor mele, vremea rece îmi usucă mâinile și cu toate că hidratarea rezistă cam la 3 spălări de mâini, trebuie să aplic din când în când și uite așa am ajuns să mai am un sfert de tub. Relația dintre noi a evoluat la "I'm loving it!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu